Update De la medicină la pian, de pe Wall Street la bagheta de dirijor. Vine la Filarmonica din Cluj

Sub bagheta tânărului dirijor Hao-An Henry Chang , în prima parte a serii, clujenii vor călători pe ”Yellow River”, una dintre cele mai cunoscute lucrări de muzică clasică pe care le-a dat China, iar în a doua parte, alături de pianista Fang-Ching Tu, vor putea asculta una dintre lucrările-hit ale muzicii clasice universale: Simfonia a 6-a Patetica de Ceaikovski.

Xian Xinghai, compozitorul Concertului pentru pian Yellow River, a fost unul dintre primii compozitori chinezi influenţaţi de muzica clasică europeană. Prin piesele pe care le-a compus, Xinghai a încercat să ridice standardele muzicale ale Chinei, lucru reuşit doar parţial. Melodiile sale fie preiau cântece populare, fie sunt compuse în spiritul acestora, iar structurile cu care lucrează sunt simple şi clar articulate, cu influenţa studiilor sale în Europa. Cea mai cunoscută lucrare a sa este cantata Yellow River, pe care e bazat şi concertul cu acelaşi nume. Această cantată a fost scrisă în Yan’an la începutul anului 1939, în timpul celui de-al Doilea Război Chino-Japonez (1937/1945), încheiat cu capitularea Japoniei. În acest context, Fluviul Galben era simbolul central al rezistenţei chineze împotriva invadatorilor japonezi. La finalul anilor ’60, când, în timpul Revoluţiei Culturale, cantata a fost interzisă, în mod surprinzător, Jian Qing (cunoscută şi sub numele de „Madame Mao”, cea de-a patra soţie a lui Mao Zedong) a cerut unor muzicieni din Societatea Filarmonică Centrală să prelucreze cantata într-un concert pentru pian, în patru mişcări.

A doua parte a serii va fi dedicată Simfoniei Patetica de Ceaikovski. Aceasta fost începută în iarna anului 1893 şi definitivată în luna august a aceluiaşi an. Pe 28 octombrie, la Sankt-Petersburg, a avut loc prima audiţie, dirijată de Ceaikovski însuşi. Nouă zile mai târziu, compozitorul avea să moară într‑un mod cu totul misterios. Siimfonia însăși este oarecum învăluită în mister. Într-o scrisoare trimisă nepotului său, Vladimir (Bob) Davidov, pe 11 februarie 1893, Ceaikovski nota: „În timpul călătoriei, mi-a venit ideea unei alte simfonii, de data aceasta programatică, dar cu un program care va rămâne un mister pentru toată lumea – lasă-i să ghicească; iar simfonia va fi intitulată: Programmnaya simfonia (Nr. 6); Symphonie à Programme (Nr. 6); Eine Programm-Symphonie (Nr. 6)”. Bob avea să fie primul dintre cei care au căutat apoi semnificaţia acestei lucrări profund personale. Dar nici chiar el, căruia Ceaikovski i-a dedicat Simfonia, nu a reuşit să primească de la compozitor un răspuns clar, altul decât că este „impregnată de subiectivitate”. Însemnările criptice făcute pe schiţele lucrării fac referire la o simfonie despre aspiraţiile şi dezamăgirile vieţii – temă regăsită, de exemplu, şi în Lacul lebedelor sau în Evgheni Oneghin şi, de altfel, de-a lungul întregii vieţi a lui Ceaikovski: căutarea dificilă a unui ideal care nu este niciodată atins.

Concertul va avea loc vineri, 22 februarie 2019, pe scena Colegiului Academic al Universităţii Babeş-Bolyai. 

Fabuloasa poveste a lui Hao-An Henry Chang

Henry este una din acele figuri care merită să fie descrise de ”Humans of New York”. E un chinez născut în Atlanta și care stă la New York, dar care dirijează peste tot prin lume. Are doar 35 de ani. 

Henry, ca un bun asiatic care ascultă de îndrumările părinților, a studiat medicina. A și absolvit-o. Dar pasiunea lui a fost mereu pianul. Pe scurt, a făcut medicina pentru a putea trăi și a cântat la pian pentru a simți că trăiește. Ca medic, a mers cât se poate de departe. La propriu și la figurat. Departe în Africa, departe în Filipine, departe în taberele de refugiați sirieni din Berlin. Și-a dat seama că medicina înseamnă adesea să alegi, dintr-o mulțime de oameni care se îneacă, pe unii pe care-i poți salva. Faptul că boli banale nu puteau fi vindecate cu mijloacele din Africa l-a deprimat enorm și spune că aproape își pierduse încrederea în umanitate. Henry a renunțat să mai practice medicina. A cântat la pian.
Dar, spune el, doctorii sunt cei mai groaznici pacienți. A exagerat cu repetițiile, a forțat mult ca pianist și a ajuns să-i ”înghețe” mâinile pe pian și să aibă probleme serioase cu mușchii. Nu a mai putut să fie pianist. Nu mai voia să fie nici medic. N-a mai putut nici măcar să asculte muzică clasică. Durea. Pentru că el nu mai putea cânta.

A plecat la New York și a stat 6 luni la un prieten, neștiind ce să facă cu el însuși. După 6 luni grele, pline de întrebări, Henry s-a dus pe Wall Street la un interviu. S-a făcut broker într-una din cele mai mari companii. Henry era un altfel de om, care nu mai avea aproape nimic de pierdut, spune el, pentru că oricum pierduse totul. Sau, cel puțin, așa credea. Era, cum ar veni, un dur. The Wolf of the Wall Street reloaded. Atâta că s-a întâmplat ca un client de-al său să se sinucidă, iar cineva din familia acestuia i-a adus lui Henry un bilet în care-i spunea cât de mult rău produsese acelei familii prin meseria lui de broker. Cum cel care se sinucise ajunsese la disperare din cauza datoriilor, Henry și-a dat seama că nu știi niciodată cât de adâncă poate fi căderea și a renunțat la jobul său. S-a întors acasă, la părinți. Aici, a mers, după 6 ani în care n-a ascultat muzică clasică deloc, la un concert. Era ”Nanie” de Brahms, dirijată de Michael Palmer. O orchestră nu foarte grozavă, dar dirijorul era excelent. Henry a fost atât de emoționat, încât, după concert, cu cu ochii în lacrimi, a mers la dirijor și i-a spus că a fost cel mai bun concert la care asistase până atunci.

Henry: I used to be a musician...
Michael Palmer: Well, Henry, what do you mean?
Henry: Well, I was a pianist. 
Michael Palmer: A musician is always a musician. He can't stop being what he is.

Probabil că Henry a auzit pentru prima dată ceea ce trebuia să audă. Michael Palmer l-a invitat să treacă pe la el pe la birou. Au vorbit deschis despre muzică, l-a învățat să dirijeze, a devenit mentorul lui spiritual și profesional. Apoi, Henry a luat-o de la început. A făcut studii de dirijat. N-a mai putut cânta la pian, dar s-a ridicat și a urcat de pe scaunul de pianist pe podiumul de dirijor.